Loading ...Opinia lui Bucurenci
Articol publicat la data: Iunie 22nd, 2010 de catre Ileana Raducanu. Categoria: Diverse, ELLE Decoration. Numarul Comentariilor: (0)
Anunta prietenii
in doar cateva secunde
(5 Voturi, media: 4.20 dintr-un total de 5)
Loading ...Tags: Dragos Bucurenci, eco, ELLE Decoration
Intr-un numar mai vechi ELLE Decoration Dragos Bucurenci ne-a trimis o opinie legata de subiectul “ecologie”. O postez ca atare, cu mentiunea trista, ca e la fel de valabila ca la data publicarii, si, probabil, la cum stau lucrurile, o sa fie actuala inca mult timp de-acum incolo…
foto: Constantin Opris
Cât de ecologic locuieste românul? Putin, putintel si, mai ales, deloc. Din nefericire, grija pentru mediu n-a existat niciodata pe agenda industriei de locuinte din timpul dictaturii, asa ca cei mai multi români, chiriasi sau proprietari de nevoie in locuinte ridicate de stat nu prea au de ales in aceasta privinta.
Adevarul e ca nu prea au de ales oricum am privi lucrurile. Constructorii celor 18 ani de tranzitie au fost, cu totii, mult prea ocupati sa creasca raportul dintre suprafata desfasurata si suprafata construita, ca sa-si mai puna problema abordarii durabile in edificiile pe care le-au ridicat. Asa ca marile orase s-au pricopsit cu nesfârsite ogoare de fier beton, paduri de ciment si pasuni acoperite cu azbest, pe care au rasarit, cochete, pâlcuri si pâlcuri de balustri.
Ma uit la ce s-a construit in România ultimelor doua decenii si-mi dau seama ca e imposibil sa separi prostul gust de prostie pur si simplu. Cele doua merg mâna in mâna. Arhitectii care semneaza cacofoniile de care te izbesti la tot pasul si-au dat mâna cu constructorii incapabili sa edifice altfel decât ieftin si prost, iar impreuna i-au facut pe plac beneficiarului, interesat mai mereu de ce vor zice prietenii la petrecerea de casa noua decât de cum va arata hidosenia peste 20 de ani.
Traditia sacrificiului pentru constructie e la fel de actuala in România de azi, cum era si pe vremea mesterului Manole. Tehnologia moderna a adus si pe meleagurile noastre „sistemul-anti-zidit-nevasta-in-perete”, dar a inventat o groaza de noi sacrificii. Ca si pe vremea lui Neagoe Basarab, ele sunt simbolice doar pentru cel care le face. Cei care le sufera sunt, ca si Ana lui Manole, cei care nu prea au nimic de spus in legatura cu viitoarea constructie.
Nu putine sunt cladirile din Bucuresti si din tara care au cerut sa le fie jertfite de la bun inceput un parc, o gradina sau un alt spatiu verde. Odata cu ele, s-au ridicat in aerul orasului nori de praf, filtrati de cele mai multe ori doar de plamânii nostri, din ce in ce mai bolnavi. Cimentul cu care s-a lucrat vine, la rândul lui, de la o fabrica in jurul careia poluarea sufoca vegetatia pe sute si mii de metri patrati. Odata ridicate, cladirile atrag in jurul lor masini. Lipsite de parcare, acestea sacrifica alte spatii verzi si otravesc atmosfera cu cilindreele lor supradimensionate. Prost luminate, noile volume consuma zeci de mii de kilowati-ora pentru a tine aprinse legiuni incandescente de becuri. Prost izolate, ele pierd caldura iarna si vara se transforma in custi fierbinti. Totul se rezolva cu sisteme de incalzire si de racire obscene, care dau de lucru si mai mult termocentralelor de la marginea orasului. Prost gândite, cladirile noastre habar nu au sa foloseasca pâna si cea mai la indemâna resursa naturala: apa de ploaie. Sclipitoarele closete, elegantele peluze, lucioasele pardoseli – toate folosesc, pentru a fi spalate, curatate sau udate, apa de baut.
Si nici nu termina bine contemporanul Manole câte un monstru de soiul acesta, ca se gaseste degraba alt Negru voievod care sa-i comande, colea, la doi metri, inca o cladire ‘nalta, cum n-a mai fost alta, un nou si luxos cartier de sardele sau un viitor ghetou rezidential. Alti clienti, alti bani, alte sacrificii.
Vedem un panou publicitar, ne lasam vrajiti de vorba dulce a unui agent de vânzari, facem un credit la banca si intram si noi in hora celor care si-au propus sa-i faca României un viitor de fier-beton. Fara sa ne dam seama, am pus deja mâna pe mistria mesterului Manole si incepem sa tencuim apasat deasupra putinului aer care ne-a mai ramas de respirat. Oriunde ai privi, metrul patrat e din ce in ce mai scump: pe santierele patriei si in tot mai plinele ei cimitire. România, mai vrei putin mortar?
www.maimultverde.ro