Interviu Camelia Sucu


Articol publicat la data: Februarie 3rd, 2010 de catre admin. Categoria: Concurs On-line, ELLE Decoration. Numarul Comentariilor: (0)
Anunta prietenii in doar cateva secunde

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 Voturi, media: 5.00 dintr-un total de 5)
Loading ... Loading ...

Tags: , , ,

Aparut in revista ELLE Decoration (noiembrie/decembrie 2009)

interviu de Ileana Raducanu

capture_00031

La inceputul anului, când am venit la tine cu ideea acestui concurs pentru design de obiect ai spus OK mai repede decât ma asteptam…

Ideile bune se intâlnesc… Ideea unui concurs prin care sa incurajam designerii locali sa creeze am pus-o prima oara in aplicare in 2005, când am lansat un concurs  similar. Au urmat si altele, in anii urmatori, insa acesta este cu siguranta cel mai reprezentativ si cel mai aproape de ceea ce imi doream. Drept pentru care o sa-l continuam si la anul.

In plina criza sustinerea unui concurs de design interior a nascut tot felul de controverse…

Orice este expus publicului atrage controverse. Mi se pare insa ingrozitor ca oamenii nu mai stiu sa gândeasca pozitiv. In ultima vreme, oriunde te duci, cu oricine stai de vorba, te incarca cu o energie negativa, iar asta nu are cum sa aduca ceva bun.  Este bine stiut ca atunci când esti optimist viata este mai usoara, asa ca nu vad de ce nu am face acest minim efort, macar de a accepta lucrurile pozitive. Sper sa fie cât mai multi cei care apreciaza efortul nostru care nu este un gest de extravagnta, ci unul prin care incercam sa incurajam designerii sa creeze si sa se lupte pentru ca proiectele lor sa fie realizate.

Cum crezi ca poate sa lupte si altfel un designer, decât participând la concursuri?

Aceasta perioada de criza a lasat sa se vada ca mai este loc de investit, de dezvoltat anumite domenii. Si sunt oameni care au devenit mai curajosi in aceasta perioada, iar asta le dovedeste valoarea. Daca nu sunt banii de investit atunci cea mai buna idee este sa investeasca in propria persoana, in cursuri de specialitate. In curând know-how-ul o sa valoreze la fel de mult cât investitiile cele mai inteligente. Este important sa faci cât mai putin dupa ureche pentru ca in vremurile care vor veni vor fi apreciate munca elaborata si calitatea –  iata o parte buna a crizei.

Care este concluzia ta dupa ce ai vazut toate proiectele?

Este incredibil ca au facut-o, ca au trimis proiecte, prototipuri, schite. Le-am apreciat pe toate, am apreciat entuziasmul lor care, privind in viitor, personal ma ajuta. Acesti oameni nu sunt obositi, vin cu o noua energie. Si ma pot baza pe faptul ca am sperante la un antreprenoriat proaspat, la designeri despre care putem vorbi in lumea intreaga, si cu care ne putem mândri.

Obiective Class Living

Pastram nota high de design, avem strategii noi pentru oameni care stiu sa imbine functionalul si confortul cu designul.

Obiective Camelia Sucu?
Class Living este primul meu obiectiv personal.  Apoi toate dezvoltarile, in diverse zone, pe care nu le-am anuntat doar de dragul anuntului, ci chiar se vor intâmpla. Proiecte de investitii in zona productiei si in zona servciiilor.

Designer preferat?

N-as vrea sa numesc pe cineva anume, dar imi plac obiectele de design, insa doar inconjurate de obiecte functionale.

Locul preferat?

Capri

Unde ai locui, in afara de România?

Stii, am incercat de multe ori, mai ales in ultima perioada, sa ma proiectez intr-o alta tara, sa vad daca as putea sa ma simt acasa acolo. Eu ma consider  o persoana foarte adaptabila. In doua saptamâni iti fac din orice loc, un spatiu in care sa te simti ca acasa. |nsa nu m-am simtit niciodata ca acasa decât aici. Din acest motiv incerc sa schimb in bine lucrurile care se pot schimba si care pot depinde de mine.

capture_00054

De la cine ar terbui sa invatam?

Avem multe de invatat. Eu sunt o fire boema, imi plac artele si nu mi-au placut niciodata programele fixe, insa am apreciat intotdeauna rigurozitatea germanica. Nu exista nimic perfect dupa cum nu exista nimic total imperfect. Daca vrem sa fim destepti trebuie sa nu mai zicem “noi le stim pe toate” si sa fim deschisi la tot ce inseamna nou, tot ce poate sa aduca un plus nu doar strict personal, ci la nivel mai mare. Si trebuie sa ai rabdare mai mare de un an ca sa ti se intoarca investitia. Când o sa stim sa facem asta, atunci ne putem numi un popor evoluat.

copywrite ELLE Decoration (foto Cosmin Popescu)

Comentarii