Lego cu vitamine? Adica definitia perfecta pentru Y Water: sticle modulare care se pot asambla in tot soiul de structuri sau jucarii (pe www.ywater.us poti vedea galeria foto cu constructii trasnite trimise de copii), in sticle, bauturi delicioase din apa imbogatita cu vitamine, pentru copii destepti/imunizati/musculosi/cu oase puternice – câte un complex de vitamine pentru fiecare!

Proiectul lui Yves Behar, care defineste noua generatie „green“, da sticlei doua vieti: recipient 100% reciclabil si jucarie inteligenta, care se conecteaza cu suratele ei prin „Y Knots“ – capacele din cauciuc biodegradabil. O alternativa sanatoasa la sucurile din chimicale aromate si o provocare amuzanta, care face din arida filozofie „eco“ ceva placut de digerat chiar pentru un pusti.

„|ncurajam copiii sa fie nu doar creativi, ci si sa refoloseasca, in loc sa arunce“, spune Behar. Copiii cresc, iar jucariile devin inutile? Atunci parintii intra pe site si trimit gratuit sticla inapoi, pentru reciclare. Mottoul companiei din Los Angeles: „Y not?“… Chiar asa, de ce nu?

Este un eco issue. Anul acesta, am adunat, conform traditiei, case din toata lumea (ne-ar fi placut sa fie si de la noi, dar poate data viitoare…), informatii de ultima ora si un interviu cu arhitectul Cristi Cocioba, care ne-a dat câteva tips-uri legate de constructiile pasive. Tot in aceeasi tema, dupa ce am dus multa munca de lamurire, Luminita si Gica Popescu au acceptat sa le prezentam casa de vacanta din Mallorca. Lasând la o parte senzationalul articolului, pe care, va marturisesc sincer, nu l-am cautat, casa lor este un exemplu minunat pentru ceea ce am sustinut intotdeauna: nu conteaza doar sa ai bani, ci sa si stii ce sa faci cu ei!

Asa ca mi-ar placea, daca, vazând acest articol, veti ajunge la concluzia mea: un mod de viata extraordinar, o preocupare reala si sincera pentru combinatia frumos-practic-novator.

In afara subiectului eco, veti putea vedea relatarile a o parte dintre câstigatorii 3D – Dependent De Design, care s-au intors de la Fiera Milano cu fel si fel de impresii. (Sper ca aceste articole sa fie un impuls suficient pentru concurentii din toamna, la concursul cu tema SCAUN. Pentru cei care lasa pe ultima clipa, va sfatuiesc sa va grabiti sa nu ratati inscrierea! Inceputul lui septembrie este… aproape).

La final, pentru cei care au o curte sau doar viseaza la una, va oferim un mod de evadare dintr-un cotidian agitat si obositor. Calatorii, festinuri, produse ireale… Daca nu vi le permiteti acum, puneti-le de-oparte. Sigur o sa vina si ziua aceea!

foto: Constantin Opris

Cât de ecologic locuieste românul? Putin, putintel si, mai ales, deloc. Din nefericire, grija pentru mediu n-a existat niciodata pe agenda industriei de locuinte din timpul dictaturii, asa ca cei mai multi români, chiriasi sau proprietari de nevoie in locuinte ridicate de stat nu prea au de ales in aceasta privinta.

Adevarul e ca nu prea au de ales oricum am privi lucrurile. Constructorii celor 18 ani de tranzitie au fost, cu totii, mult prea ocupati sa creasca raportul dintre suprafata desfasurata si suprafata construita, ca sa-si mai puna problema abordarii durabile in edificiile pe care le-au ridicat. Asa ca marile orase s-au pricopsit cu nesfârsite ogoare de fier beton, paduri de ciment si pasuni acoperite cu azbest, pe care au rasarit, cochete, pâlcuri si pâlcuri de balustri.

Ma uit la ce s-a construit in România ultimelor doua decenii si-mi dau seama ca e imposibil sa separi prostul gust de prostie pur si simplu. Cele doua merg mâna in mâna. Arhitectii care semneaza cacofoniile de care te izbesti la tot pasul si-au dat mâna cu constructorii incapabili sa edifice altfel decât ieftin si prost, iar impreuna i-au facut pe plac beneficiarului, interesat mai mereu de ce vor zice prietenii la petrecerea de casa noua decât de cum va arata hidosenia peste 20 de ani.

Traditia sacrificiului pentru constructie e la fel de actuala in România de azi, cum era si pe vremea mesterului Manole. Tehnologia moderna a adus si pe meleagurile noastre „sistemul-anti-zidit-nevasta-in-perete”, dar a inventat o groaza de noi sacrificii. Ca si pe vremea lui Neagoe Basarab, ele sunt simbolice doar pentru cel care le face. Cei care le sufera sunt, ca si Ana lui Manole, cei care nu prea au nimic de spus in legatura cu viitoarea constructie.

Nu putine sunt cladirile din Bucuresti si din tara care au cerut sa le fie jertfite de la bun inceput un parc, o gradina sau un alt spatiu verde. Odata cu ele, s-au ridicat in aerul orasului nori de praf, filtrati de cele mai multe ori doar de plamânii nostri, din ce in ce mai bolnavi. Cimentul cu care s-a lucrat vine, la rândul lui, de la o fabrica in jurul careia poluarea sufoca vegetatia pe sute si mii de metri patrati. Odata ridicate, cladirile atrag in jurul lor masini. Lipsite de parcare, acestea sacrifica alte spatii verzi si otravesc atmosfera cu cilindreele lor supradimensionate. Prost luminate, noile volume consuma zeci de mii de kilowati-ora pentru a tine aprinse legiuni incandescente de becuri. Prost izolate, ele pierd caldura iarna si vara se transforma in custi fierbinti. Totul se rezolva cu sisteme de incalzire si de racire obscene, care dau de lucru si mai mult termocentralelor de la marginea orasului. Prost gândite, cladirile noastre habar nu au sa foloseasca pâna si cea mai la indemâna resursa naturala: apa de ploaie. Sclipitoarele closete, elegantele peluze, lucioasele pardoseli – toate folosesc, pentru a fi spalate, curatate sau udate, apa de baut.

Si nici nu termina bine contemporanul Manole câte un monstru de soiul acesta, ca se gaseste degraba alt Negru voievod care sa-i comande, colea, la doi metri, inca o cladire ‘nalta, cum n-a mai fost alta, un nou si luxos cartier de sardele sau un viitor ghetou rezidential. Alti clienti, alti bani, alte sacrificii.

Vedem un panou publicitar, ne lasam vrajiti de vorba dulce a unui agent de vânzari, facem un credit la banca si intram si noi in hora celor care si-au propus sa-i faca României un viitor de fier-beton. Fara sa ne dam seama, am pus deja mâna pe mistria mesterului Manole si incepem sa tencuim apasat deasupra putinului aer care ne-a mai ramas de respirat. Oriunde ai privi, metrul patrat e din ce in ce mai scump: pe santierele patriei si in tot mai plinele ei cimitire. România, mai vrei putin mortar?

www.maimultverde.ro

Perfect pentru iubitorii de cort, de picnic, de festivaluri tip Woodstock, setul este facut 100% din cassava, o planta tropicala comestibila – din ea se face tapioca – si, deci, biodegradabila. Asadar, poti devora farfurii, cutite si pahare pâna la ultima bucatica, iar, ca bonus, Al Gore te va iubi!

Evident, daca le speli cu grija, se pot folosi de multe ori, dar noi acum vorbim de acel moment perfect dupa o zi la picnic in care ultimul lucru pe care ai vrea sa-l faci este sa speli farfurii unsuroase! www.firebox.com

Construit dupa proiectele firmei britanice Foster + Partners, Masdar va fi nu doar un eco-oras ci si un centru de afaceri si stiinta, gazduind 50.000 de oameni si 1.500 centre de afaceri, in principal legate de comert si manufacturi. Alti 40.000 de angajati vor putea face naveta zilnic spre Masdar. Tot aici va functiona si Masdar Institute of Science and Technology (MIST), asistat de Massachussets Institute of Technology, celebrul MIT, din SUA. Se pare ca toate orasele viitorului au gasit aceeasi solutie pentru trafic: interzicerea autoturismelor personale. si in Masdar, transportul public va face legatura cu autostrazi si cu calea ferata, evitându-se astfel poluarea! Soarele, vântul, apa oceanului, pâna si gunoiul menajer vor fi transformate in energie. Pâna si uzina de desalinizare a apei va functiona tot cu energie solara, asigurând astfel apa potabila. 80% din apa folosita va fi reciclata „de cât mai multe ori posibil”, iar asa-zisa „apa gri” va fi folosita ulterior la irigatii. Daca apropierea de Abu Dhabi nu va corupe proiectul, transformându-l in atractie turistica pentru magnatii lumii, Masdar se va adauga cercului restrâns de orase super-specializate, centre tehnologice, din Rusia, SUA sau Japonia, fiind primul dintre acestea cu adevarat „verde”.

O firma germana va construi o centrala electrica solara. Module fotovoltaice vor fi plasate pe acoperisurile cladirilor, mori de vânt vor inconjura orasul, iar ambitia constructorilor este sa realizeze aici cea mai mare centrala energetica pe hidrogen din lume.

Proiectul pentru construirea acestui oras a fost aprobat. 5.500 de case vor fi construite din materiale care se gasesc pe o raza de 50 de mile si vor fi dotate cu panouri solare. Acoperisurile vor fi, de asemenea, acoperite cu verdeata. Masinile vor avea interdictie in inima comunitatii, dar vor putea fi parcate la limita orasului, la umbra… morilor de vânt. Diferite activitati industriale sau comerciale, menite sa asigure circa 7.000 de locuri de munca, se vor desfasura in cladiri acoperite fie cu „gradini”, fie cu un strat care sa atraga insectele si pasarile. Casele, magazinele, scoala, toate vor fi la distante rezonabile, astfel incât locuitorii sa prefere mersul pe jos. Vor exista in Sherford si un teren de cricket (englezii stiu de ce) si un parc de marimea a 300 de terenuri de fotbal. Nu vor exista, in schimb, cladiri mai inalte de cinci etaje, nici ferestre cu rame din PVC, nici reziduuri menajere nereciclate, nici stiluri de arhitectura care sa se indeparteze de cel georgian, specific majoritatii oraselor britanice vechi. Asadar, daca strâmbai din nas la ideea unui oras eco amintind de filmele SF, iata ca exista si varianta „soft”: putem salva planeta si intr-un mediu familiar.

Privit de sus, Dongtan arata ca gradinile suspendate ale Semiramidei. Un oras format practic din trei „sate”, strabatut de canale, intr-un mediu de o biodiversitate uimitoare. Echilibrul delicat al naturii – in mlastinile adiacente traiesc pasari si animale rare – a impus realizarea unui oras „verde”.

Asa cum este proiectat, orasul se va autointretine: isi va produce energia pentru cladiri, infrastructura si transport, si va recicla 90% din deseuri. Transportul in Dongtan va fi aproape exclusiv public, cu autobuze sau taxiuri pe apa alimentate solar; in plus, o retea bogata de piste pentru biciclisti va brazda orasul. Ferme ecologice vor produce alimente si vor utiliza deseurile orasului, ca ingrasaminte. O prima faza a proiectului ar fi trebuit sa fie completa in 2010, când Dongtan ar fi trebuit sa gazduiasca 5.000 de locuitori, adica la timp pentru World Expo care are loc in Shanghai (se spunea ca Municipalitatea din Shanghai incepuse deja construirea unui pod si a unui tunel care sa lege insula de tarm). Toate lucrurile acestea nu s-au intamplat… Insa se spune ca deadlineul este totusi in 2050, când Dongtan se va intinde pe o suprafata de 30 de kilometri patrati si va deveni caminul a jumatate de milion de locuitori. Un vis? Poate. Dar macar cineva viseaza la ceva.

Profit de faptul ca suntem pe cale sa “lansam” noul numar eco (care contine si o exclusivitate cu care ne mandrim, asa ca nu-l rata!) si voi incepe o serie de reluari cu cele mai tari articole pe subiectul eco. Primul ar fi materialul semnat de Mariuca Dinu, numit Orasele Viitorului, in care sunt prezentate cinci orase eco ale lumii. Incep cu cel a carui poveste mi-a placut cel mai mult. O sa le postez si pe celelalte.

UNDEVA IN SUDUL SUEDIEI, PIERDUT INTRE LACURI ARGINTII SI PADURI FOSNITOARE, SE ASCUNDE CEL MAI „VERDE” ORAS AL EUROPEI: VÄXJÖ. CUM A DEVENIT LIDER MONDIAL |N PROTECTIA MEDIULUI? PRIN MASURI NEPOPULARE, DAR NECESARE, SUSTINUTE TIMP DE TREI DECENII.

In timp ce UE se lupta sa ajunga pâna in 2020 sa foloseasca in proportie de 20% surse de energie regenerabile, Växjö a ajuns deja la 50%. |n urma cu trei decenii, situatia era cu totul alta: lacurile din jur erau atât de poluate, incât pescuitul fusese interzis. „Astazi putem inota, pescui si mânca pestele”, se mândreste primarul Bo Frank. „Växjö va fi verde sau nu va fi deloc!” a devenit sloganul supravietuirii orasului. Amintindu-si de masurile ecologiste, care nu i-au incântat pe locuitori, Frank e de parere ca „nimic nu e popular la inceput, dar oamenii se obisnuiesc cu toate”. In 1980, dupa cea de-a doua criza mondiala a petrolului, centrala de incalzire locala a trecut la consumul unui nou combustibil, pe baza de lemn, materie prima la indemâna, care incalzeste azi casele a 50.000 de locuitori. Restaurantele sunt incurajate (sau, ca sa fim cinstiti, fortate) de catre Primarie sa foloseasca produse organice. Locuitorii merg pe jos, au la dispozitie piste de bicicleta si platesc taxe mai mici pentru masinile-hibrid. Cât despre becurile incandescente, acestea sunt o amintire in Växjö. Secretul succesului acestui oras? Idei „verzi, recompense pentru cei care le adopta, penalizari (mai ales financiare) pentru cei care le ignora si un program de administrare a urbei consecvent, care a fost «litera de Evanghelie» timp de 30 de ani“.

Växjö si-a stabilit niste tinte care noua, locuitorilor celei mai poluate capitale a Europei, ne par fantezii: reducerea emisiilor de dioxid de carbon, per locuitor, cu cel putin 50% pâna in 2010 si cu cel putin 70% pâna in 2025, comparativ cu 1993. |n 2005 se realizase deja o reducere de 24%, mult peste media europeana.

www.vaxjo.se